loader image

Constantin „Bâzu” Cantacuzino

Constantin „Bâzu” Cantacuzino Data nașterii: 11 noiembrie 1905 Data decesului: 26 mai 1958 Locul nașterii: București Se naşte la Bucureşti, fiind fiul lui Mihai Cantacuzino şi al Mariei (Maruca) Rosetti, principesă Cantacuzino. În 1930, stabilește recordul de viteză pe distanța București – Paris, traseu parcurs cu automobilul în numai 44 de ore. În 1932, câștigă Campionatul României la tenis, iar în 1933 se află în fruntea echipei naționale de hochei pe gheață la Campionatul Mondial. În vara anului 1933, se înscrie la Şcoala de aviatie „Mircea Cantacuzino” unde este brevetat pilot de turism gradul I şi II. În 1935, se perfecţionează în zborul acrobatic, iar în 1939 devine campion naţional la acrobaţia aeriană. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, „Bâzu” Cantacuzino intră voluntar în Escadrila 53 Vânătoare și obţine, în scurt timp, mai multe victorii. Membru al Grupului 9 Vânătoare, „Bâzu” doboară, între 29 iunie şi 5 august 1943, 15 avioane inamice – un adevărat record de front. După întoarcerea armelor, este singurul pilot care reușește să doboare un aparat german FW-190 – diferite topuri internaționale îl plasează pe locul al şaselea ca valoare combativă, cu 60 de victorii După război, se întoarce la activitatea civilă ca pilot-şef la societatea de transport pasageri LARES. În 1947, duce la Paris delegaţia guvernamentală a României ce va semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate. Din acel an, „Bâzu” se vede în imposibilitatea de a mai zbura, fiind supravegheat de Securitate. În februarie 1948, după o cursă de pasageri în Italia, nu se mai întoarce în țară. Ajunge la Madrid, în Spania, unde continuă să zboare, dar deja bolnav de pe front moare pe 26 mai 1956.

Ionel Ghica

[tabs] [tab title=”Profil”] Ionel Ghica Data naşterii: 1904 Data decesului: 30 mai 1932 Locul nașterii: Bucuresti „Din cercul tânăr şi entuziast de amatori, se scria în revista „Aripi”, anul II, nr.26 din 15 martie 1932, strânşi în jurul regretatului Mircea Cantacuzino, fără îndoială că domnul Ionel Ghica practică turismul aerian în adevărata accepţie a cuvântului…”. Deşi nu a învăţat să zboare la şcoala lui Mircea Cantacuzino, aderă la ideile acestuia, devenind membru fondator al Asociaţiei pentru Propăşirea Turismului Aerian. Bate recordul naţional de distanţă fără escală – 1.900 km – şi recordul naţional de viteză pe distanţa de 2.000 de km în linie dreaptă. Face parte din echipajul lui Oculeanu, pe traseul Bucureşti – Varşovia – Bucureşti, parcurs în 11 ore şi 57 minute. Pe 11 septembrie 1931, zboară singur pe ruta Bucureşti – Cernăuţi – Bucureşti și efectuează primul raid românesc deasupra Africii, pe traseul Bucureşti – Istanbul – Konia – Alep – Damasc – Gaza – Cairo – Asuan – Oadihalfa – Adbara. Devine celebrul cu zborul Bucureşti – Saigon (25.000 km), unul dintre marile recorduri ale epocii, fiind primul aviator român care traversează Asia. Din nefericire – soarta are, uneori, ironii greu de înţeles – Ionel Ghica moare în plină glorie în urma unei grave intoxicări. În memoria sa, familia Ghica instituie începând din ianuarie 1933 o Cupă anuală ce constă într-un concurs de viteză pe un parcurs dat, în ţară, însumând 1.500 de km. [/tab] [tab title=”Galerie”] Ionel Ghica Data naşterii: 1904 Data decesului: 30 mai 1932 Locul nașterii: Bucuresti [nggallery id=48][/tab] [tab title=”Avioane”] Ionel Ghica Data naşterii: 1904 Data decesului: 30 mai 1932 Locul nașterii: Bucuresti [recent_posts count=”100″ cat=”11″][/tab] [tab title=”Arhive”] Ionel Ghica Data naşterii: 1904 Data decesului: 30 mai 1932 Locul nașterii: Bucuresti [recent_posts count=”100″ cat=”79″] [recent_posts count=”100″ cat=”85″] [/tab] [/tabs]

Translate »