Ioana Cantacuzino

Născută în 1895,  Ioana a fost fiica cea mai mare dintre cei patru copii din cea de-a doua căsătorie a lui Ion G. Cantacuzino (supranumit „Inginerul”) cu Maria Fălcoianu, ceilalţi trei fiind Mircea, născut în 1900, Despina, născută în 1901, şi Maria, născută în 1904.

Odată cu pierderea tragică a ambilor părinţi (Maria moare în 1907, iar Ion în 1911), orfanii au fost crescuţi de verişoara vitregă a tatălui lor, Elena Cantacuzino, soţia lui Gogu Cantacuzino, Ministrul de Finanţe. Fără factorul stabilizator al unei familii complete, orfanii au devenit autonomi şi independenţi. Cei patru copii s-au sprijinit unul pe celălalt şi între ei s-a format o legătură strânsă. Fiind cel mai mare dintre copii, Ioanei i-a revenit povara de a-şi asuma rolul de mamă pentru ceilalţi.

Ioana urmează școala la Călimănești și apoi, studiile universitare în Franța. La vârsta de 12 ani începe să fie pasionată de astronomie şi corespondează cu celebrul astronom francez Camille Flammarion care, cucerit de scrisorile fetei, îi trimite un telescop cu care să poată observa luna şi stelele.

Se căsătorește cu Grigore Carp în aprilie 1915, la vârsta de 20 de ani. Au, în data de 6 februarie 1917, o fiică care se naște la București ce poartă tot numele de Ioana.

Ioana și Grigore Carp au divorţat ulterior iar ea s-a căsătorit cu ing. Aurel Persu, cel care a inventat și a brevetat automobilul aerodinamic, în 1924. Această nouă căsătorie a durat câţiva ani și, după un alt divorţ, Ioana nu s-a mai recăsătorit. 

În 1928, devine cursantă a primei școli de aviație civilă din România, fondată de fratele său, Mircea Cantacuzino. Învaţă să zboare în dublă comandă în august 1928, avându-l ca instructor pe lt. Octav Oculeanu, și obține, în 1930, brevetul de gradul II, devenind astfel prima femeie brevetată din România.  La scurt timp de la obținerea brevetului de pilot, a executat primul raid internațional, fapt consemnat în presa vremii.

Mircea Cantacuzino îşi pierde viaţa într-un accident aviatic în mai 1930. Ioana a continuat să ducă mai departe moştenirea fratelui său, conducând cu succes şi consolidând permanent poziţia şcolii de aviaţie, pe plan naţional şi internaţional. Devine, astfel, și prima femeie administrator al unei şcoli de aviaţie din România.

Conduce școala în plină criză economică, între anii 1931-1932. 

În 1933, sprijinită de vechii colaboratori, Ioana Cantacuzino redeschide cursurile şcolii cu un aparat propriu plus un avion primit de la A.R.P.A. (Asociaţia Română pentru Propaganda Aviației). Amenajează la București un sediu al asociaţiei unde organizează şi dezvoltă o bibliotecă de aviaţie începută inițial de Mircea, fondul de carte fiind pus la dispoziţia publicului. În scopul promovării aeronauticii, continuă să susțină participarea școlii la mitinguri și competiții turistice. 

În 1939, Şcoala „Mircea Cantacuzino” este desfiinţată în mod abuziv.  Ioana Cantacuzino va fi arestată la 10 octombrie 1939, iar la 18 decembrie 1939, printr-o decizie a ministerului de interne, i s-a fixat domiciliu forțat în sudul Basarabiei. Ulterior, se retrage la Castelul Călimăneşti, unde, după război, este constant supravegheată de Securitate. Se stinge din viață în anul 1951, la numai 56 de ani. În urma lucrărilor de la cimitirul din Călimănești, amplasamentul mormântului său nu este cunoscut nici în ziua de astăzi.